duminică, 10 august 2014

Williams : " Ambiţia acestei echipe este de a câştiga titlul " !

Williams priveşte cu încredere spre a doua jumătate a acestui sezon competiţional, în special datorită configuraţiei circuitelor care vor deschide ultima parte a anului.Spa-Francorchamps şi Monza favorizează monopostul Williams, motiv pentru care directorul de performanţă Rob Smedley consideră că echipa va putea lupta pentru victorii.
Williams


"Este o posibilitate. Ambiţia acestei echipe este de a câştiga titlul, iar pentru a câştiga titlul trebuie să învingi pe toată lumea. Cred că ştim că titlul merge într-o singură direcţie în acest an, dar asta nu ne opreşte să ne pregătim pentru anii următori. Trebuie să învăţăm din nou cum să câştigăm", a declarat el.
Optimismul lui Smedley este justificat de faptul că circuitele din Belgia şi Italia necesită o putere mare din partea motorului şi un pachet aerodinamic cu forţă de apăsare scăzută, elemente îndeplinite de Williams.
"Ambele circuite se potrivesc bine monopostului nostru, pentru că puterea este foarte importantă, aşa că fiecare cal putere valorează mai mult decât pe alte circuite, iar sensibilitatea forţei de apăsare aerodinamică este foarte ridicată, în special la Spa. Monopostul nostru este puternic în ambele zone. Sunt încrezător că monopostul nostru se poate descurca bine în aceste două curse şi nu ne temem de nimeni", a adăugat el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu