miercuri, 20 mai 2015

Avancronica M.P. al Monaco 2015 !

Formula 1 isi continuă aventura europeană cu una dintre cele mai importante curse ale sezonului, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni pe străzile din Monaco. O victorie în Principat are o importanţă mai mare din punct de vedere al palmaresului decât orice altă cursă, motiv pentru care lupta dintre Lewis Hamilton şi Nico Rosberg va ajunge la noi cote înalte.



În plus, Monaco este locul în care a apărut şi prima scânteie între cei doi echipieri Mercedes în sezonul precedent, după ce Hamilton a fost în imposibilitatea de a lupta pentru pole position în urma unui accident suferit de Rosberg în ultima parte a calificărilor.
Britanicul este determinat acum să obţină a doua victorie din carieră la Monaco, prin care să anuleze succesul înregistrat de Rosberg în cursa precedentă de la Barcelona, dar şi seria de două victorii consecutive ale germanului la Monte Carlo. "Nu am mai câştigat această cursă de mult timp şi am câştigat-o o singură dată, iar aceasta va fi a treia mea şansă cu această echipă grozavă cu monopost grozav. Sper că a treia oară să fie cu noroc", spune el înaintea etapei.
Deşi nu o spune în mod explicit, coechipierul său are acelaşi obiectiv major, care îl poate ajuta să reducă diferenţa de 20 de puncte din clasamentul general. "Monopostul s-a simţit foarte bine şi sunt optimist şi pregătit pentru această cursă. Dacă totul va decurge lin de la început ar trebui să fie un weekend bun", precizează el.

Potenţiale surprize în lupta pentru puncte

Ferrari nu şi-a luat însă gândul de la victorie, în ciuda unei prestaţii neconvingătoare la Barcelona. Echipa a stabilit deja că va utiliza update-urile majore introduse în Spania pe ambele monoposturi, întrucât acestea nu au fost responsabile pentru regresul înregistrat. Numeroase alte echipe mizează pe producerea unor surprize, ca urmare a şanselor reduse de depăşire corelate cu rata mare de abandonuri. Printre ele se numără inclusiv McLaren Honda, care consideră că poate obţine primele puncte ale sezonului. Nu numai McLaren are însă astfel de speranţe: cei de la Manor, care au ocupat în permanenţă ultimă linie a grilei de start, consideră că pot repeta performanţa obţinută de Jules Bianchi la ediţia de anul trecut, atunci când echipa concura sub numele de Marussia. "Anul trecut aceasta a fost o cursă majoră pentru echipă şi sunt sigur că se vor întâmpla incidente în plutonul de mijloc. În acest caz vom încerca să profităm, pentru că dacă există o cursă unde putem fi aproape de curse atunci aceasta va fi Monaco", spune Will Stevens, unul dintre piloţii echipei.

Circuitul de la Monaco şi regulamentul DRS

Monte Carlo are un statut aparte în calendar şi o configuraţie care pedepseşte aspru chiar şi cea mai mică eroare, atât din cauza pistei înguste, cât mai ales din cauza barierelor metalice de protecţie poziţionate la margine. Tocmai de aceea este însă în acelaşi timp şi un circuit care oferă satisfacţii majore pentru piloţii care concurează la limită şi stabilesc performanţe bune.

Piloţii vor beneficia de avantajul sistemului DRS numai pe linia de start-sosire, cu punctul de detecţie pentru diferenţa de o secundă dintre piloţi amplasat cu 80 de metri după virajul 16, însă eficienţa tehnologiei va fi limitată de lungimea scăzută a acesteia şi de faptul că nu este perfect dreaptă. De altfel, absenţa liniilor drepte este şi motivul pentru care Monaco este primul circuit care nu beneficiază de două zone DRS, aşa cum s-a întâmplat la fiecare cursă din acest debut de sezon.

Cifrele circuitului

Lungime tur 3340 metri
Cea mai lunga linie dreapta 669 metri
Viteza de top 299 km/h
Consum de carburant 1.05 km/tur

Cifrele cursei

Numar de tururi 77
Distanta cursei 260.58 km
Strategie tipica 1 sau 2 opriri
Lungime pitlane 316 metri
Timp pierdut in pitlane 24 secunde

Strategiile schimburilor de pneuri

Pirelli va furniza în Marele Premiu al statului Monaco pneuri supersoft şi soft. Monaco este astfel prima cursă a sezonului în care piloţii vor folosi cauciucuri supersoft, compoziţie care a fost schimbată comparativ cu anul trecut. Totuşi, strategia cu o singură oprire la boxe rămâne una viabilă şi la ediţia din acest an, chiar dacă numărul ridicat de incidente pot conduce la o diversificare a strategiilor.
"Cu o zonă de eşapare limitată, potenţialul pentru incidente care pot duce la apariţia Safety Car-ului este ridicat, iar acest lucru trebuie inclus în strategie. Prin prisma degradării foarte slabe, o strategie cu o singură oprire poate funcţiona frecvent", precizează Paul Hembery, directorul de motorsport al Pirelli.

Informaţii meteo: posibile ploi în calificări şi cursa

Piloţii vor fi întâmpinaţi de o vreme mai puţin favorabilă pe parcursul weekendului. În antrenamentele libere de joi vor exista perioade de ploaie, iar temperatura maximă va fi de numai 16 grade.
Vremea se va încălzi uşor până la sfârşitul săptămânii, astfel că sâmbătă şi duminică sunt aşteptate maxime de 21 şi, respectiv, 20 de grade. Chiar dacă soarele îşi va face timid apariţia, vor exista în continuare şanse de ploaie atât pentru calificări, cât şi pentru cursă.

Statistici Monaco

▶ 1929 este anul în care a avut loc primul Mare Premiu al statului Monaco;
▶ 8 dintre ultimele 10 curse de la Monaco au fost câştigate de pilotul care a plecat din pole position;
▶ în 1996, Olivier Panis a câştigat la Monaco după ce a plecat de pe locul al 14-lea al grilei de start.
Sezon Castigator
2014 Nico Rosberg (Mercedes)
2013 Nico Rosberg (Ferrari)
2012 Mark Webber (Red Bull)
2011 Sebastian Vettel (Red Bull)
2010 Mark Webber (Red Bull)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu